Interviu cu Simon Parker
Posted by dann, DC-BellBucharest [ September 23rd, 2011 ]
Simon Parker este trainer, teacher trainer si consultant educational cu o experienta de peste 16 ani in orientarea elevilor care vor sa devina studenti in Marea Britanie.
Pentru a-l face mai bine cunoscut, i-am pus cateva intrebari in interviul pe care va invitam sa-l cititi in continuare:
Ce universităţi aţi frecventat în Marea Britanie?
„Mi-am luat licenţa în Economie la Universitatea East Anglia din Norwich şi am urmat cursurile de predare în învăţământul postuniversitar la Universitatea York. Sunt mândru să spun că ambele se numără printre primele cele mai bune 30 de universităţi din ţară.”
Când aţi început să consiliaţi elevii?
„Am lucrat cu primul meu grup de elevi la Colegiul John Leggott din Scunthorpe în anul 1992.
Acest colegiu este frecventat de elevi aflaţi în anii de studiu echivalenţi ultimilor 2 ani de liceu din România. Aici am îndrumat mai mult de 120 de elevi de-a lungul procesului de admitere prin UCAS. Sunt de asemenea profesor de Studii de Administrare a Afacerilor şi am scris probabil cel puţin 400 de aplicaţii UCAS în timpul petrecut aici.”
Câte universităţi aţi vizitat în Marea Britanie?
„Când am numărat ultima dată, erau 14, inclusiv Oxford şi Cambridge. Cea mai recentă vizită a fost la Exeter, în luna iulie din acest an.”
Aţi fost vreodată la UCAS?
Aţi fost vreodată la UCAS?
„Da, am participat la începutul anului la un training de o zi. Este o combinaţie între Casa Albă (fiind de fapt proiectată după modelul acesteia) şi Googleplex. Am fost foarte impresionat de personalul profesionist şi prietenos, deşi, după ce am lucrat împreună mai bine de 15 ani, nu pot spune că am fost surprins.”
Aţi predat vreodată într-o universitate?
Aţi predat vreodată într-o universitate?
„Atunci când eram director al Colegiului Runshaw, am predat studenţilor din anul întâi cursuri realizate în colaborare cu Universitatea Central Lancashire (UCLAN). A fost o experienţă foarte utilă ce mi-a oferit o perspectivă diferită asupra învăţământului preuniversitar.”
De cât timp sunteţi în România? Ce aţi făcut în acest timp?
De cât timp sunteţi în România? Ce aţi făcut în acest timp?
„Am venit cu maşina de la Manchester la Bucureşti în anul 2003. Am predat 2 ani la Colegiul Naţional George Coşbuc, apoi am ocupat posturi de predare şi de formare a profesorilor în alte părţi ale ţării. Încă de când am sosit aici, pregătesc elevi pentru admiterea în cadrul universităţilor britanice şi americane şi, anul trecut, mi-am înfiinţat propria afacere de consultanţă în vederea admiterii.”
Ce anume urmăresc universităţile britanice în cererile candidaţilor românii?
Ce anume urmăresc universităţile britanice în cererile candidaţilor românii?
„În general urmăresc acelaşi lucru în toate cererile elevilor, şi anume o situaţie şcolară solidă precum şi interesul real, tangibil pentru specializarea aleasă. Experienţa de lucru poate fi un atu semnificativ pentru anumite specializări. De asemenea, un profesor conferenţiar dintr-o universitate mi-a spus că trebuie să îşi dea seama dacă un elev străin poate face faţă impactului cultural atunci când se mută în Marea Britanie.”
Care sunt cele mai mari greşeli pe care le fac elevii români atunci când îşi scriu cererile?
Care sunt cele mai mari greşeli pe care le fac elevii români atunci când îşi scriu cererile?
„Oricât de curios ar părea, este probabil faptul că se concentrează prea mult asupra eseului personal şi nu destul de mult asupra documentării alegerilor făcute. Elevii britanici fac exact aceeaşi greşeală şi UCAS ne-a avertizat cu privire la acest aspect în cadrul sesiunii de instruire. Există peste 38000 de cursuri în 116 universităţi, iar alegerea cursurilor şi universităţii potrivite necesită timp. Dacă ştii exact ce şi unde anume vrei să studiezi, atunci poţi scrie un eseu personal mult mai consistent şi convingător.”


